Portul românesc pe regiuni folclorice

Cum sa purtam bluza românească în funcție de zone?

Cum sa purtam o ie traditionala în orice moment al zilei?

În mare, costumele populare românești se împart în șapte regiuni folclorice. Mai detaliat, pe zone etnografice, numărul zonelor variind între 40 și 120.

Confecționarea bluzei traditionale romanesti a pornit de la materiile prime produse în gospodăriile țăranilor și a evoluat odată cu trecerea timpului, în ateliere sau fabrici pe întreg globul pamantesc.

Ca și atunci și acum costumele populare, au aceeași structură pe tot teritoriul țării dar se deosebesc de la o regiune la alta prin amănunte diferite, cum ar fi: croială, forma și culoarea. Cele șapte mari regiuni folclorice sunt:

1. Transilvania
2. Câmpiile de vest: Câmpia Mureșului Inferior, Câmpia Crișurilor (Crișul Negru, Crișul Alb, Crișul Repede), Câmpia Someșului inferior (Țara Oașului)
3. Banat:  Lunca Timișului și Caraș-Severin.
4. Țara Românească: Oltenia și Muntenia.
5. Zona Dunării inferioare: Bărăganul, Dobrogea și sudul Moldovei.
6. Moldova, Basarabia, Bucovina și Transnistria.
7. Balcani 

O imagine ampla cu implicatie tradițională o găsim în bluzele derivate din faimoasele ii românești, prin materialele fine ca borangicul, sau mai pline, colorate, cu imprimeuri florale. Aceste detalii aduc complexitate modelelor simple care cu timpul vor deveni și mai complexe prin varietatea de modele modernizate pe care le găsim în aceasta epoca.

Stilul tradițional sau costumul popular, oricum dorim noi sa îl denumim,  a fost adoptat de toți designerii internaționali. Portul românesc se afla ca sursa de inspirație pentru multe tari din aceasta lume. Fascinația pentru veșmintele cu detalii lucrate manual s-a extins și este regasita in toate colecțiile marilor creatori de moda.

Ia românească și ia modernă interpretată,  poate fi pusă în valoare de accesorii tot din materiale naturale. 

Cămașa românească, la început a fost confectionata din in topit, cânepă și lână. Mai târziu pentru o întreținere și producție mai ușoară, a început sa fie lucrata dintr-un material renumit, bumbacul. 

Materialele din care se confectionau iile romanesti, cămășile românești, erau diferite în funcție de zona din care proveneau creatorii.

În Transilvania și Moldova, de exemplu, se foloseau materiale mai groase, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea erau folosite materiale mult mai subțiri. Ia traditionala era brodata manual, avand motive cu inspirație din natură, cele mai des folosite fiind florile. Ii-le se confecționau la șezători de către femeile din sat. Sezătorile erau întalniri unde se cânta și se confecționau haine. Fetele tinere și frumoase, tocmai bune de maritiș își demonstrează măiestria în fața focului. Țăranii purtau întotdeauna, cele mai bune și arătoase haine populare, în fiecare duminică la biserică, dar mai ales la hore. Horele din acele vremuri, erau adunările tinerilor dar și a celor mai vârstnici, ce se țineau ziua, unde dansau și se cucereau. Cămășile românești în care erau îmbrăcați, difereau de la o regiune la alta nu numai prin textura materialelor, ci și prin modelele și broderiile lucrate manual. 

Ia traditionala ca tip de camasa se deosebește prin trei elemente: tipul de deschidere a gulerului, modul de tăiere și structura al tiparului și metoda de insertie a manecilor. 

La începuturi ia românească avea o croială lungă, făcută dintr-o singura bucata. În timp, în anumite regiuni s-a separat intr-o bluza (ciupag, spacel, ie) și fusta numita poale. Au apărut doua tipuri de camasi, dreapta sau incretita la gat, fără a avea gulere, se strangeau cu nasturi sau snururi.

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei, copii și bărbați. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic. Este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.

Model de ie brodata în funcție de zonă:

Elementele de bază în compoziția iei sunt: 

• Umărul încrețit și altiță (care este banda lată, bogat decorată pe mânecă ce are elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei)
•  Râurile (benzile drepte sau oblice pe piept și mâneci)
•  Bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material).

Modelele broderiilor diferă de la o zonă la alta de la Nistru până în zonele vestice ale Ardealului. 

În Moldova se poarta broderia în rauri costișați / chezuri / piezuri, adică oblica. În sud, se poarta  broderia râurii în șiruri verticale.

De asemenea pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, se poarta broderia cu mai multe râurii ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit „cosoi”. 

În Gorj apare broderia în tipul de râuri numita „săbiate”; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi.

Culoarea broderiei în funcție de zona

În Suceava ia românească are culori sobre, naturale precum: brun, cafeniu, negru, verde închis.

În Câmpulung ia traditionala este plină de roșu și negru și este cusută cu fir gros, buclat, care dă volum.

În Vrancea, se poarta camasa traditionala cu o geometrie puternică în culori tari: roșu, negru, albastru, verde, ocru dar cu o croială specială a mânecii – efectul de spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită.

În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde de roșu, auriu, ocru.

În Romanați se folosește o combinație de albastru-închis cu roșu și vișiniu. 

În Gorj, se poarta doar negru și ocru pentru încreț cu o influență clară dinspre zona „Săliște”.  Compoziția și motivele tradiționale, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. 

În Argeș și Vâlcea, de asemenea avem compoziții monocrome, doar ca aici avem un roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru.

Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte chiar dacă ele sunt compuse tot din patru foi și vesnicile incretituri la gât. Ele mai au în plus și elemente aparte în croială: ciupagul, fodorul și platcă. Ornamentele sunt specifice zonei precum : în tablă, ciocănele, picături, umeraș, ‘peste cot’ etc.

Costumul popular roamnesc, rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității fiecarei zone libere, care de-a lungul timpului, în anii grei chiar și de sclavie a țăranului, a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neintrecutul său sistem de autoghidare și adaptare.